AGRARIA 2019: O ediţie aniversară ce a încununat cu succes cei 25 de ani de susţinere a agriculturii româneşti
Organizată pe o suprafaţă de 10 ha, AGRARIA 2019 a adus laolaltă peste 300 de firme participante şi 27.600 de vizitatori, la cea mai dinamică expoziție agricolă din Transilvania – Evenimentul a avut loc în perioada 11 – 14 Aprilie 2019, în localitatea Jucu, Județul Cluj, Parc Industrial Tetarom III.
Peste 300 de firme expozante, din 12 ţări, au expus anul acesta pe o suprafață de peste 10 ha, cei 27.600 de vizitatori având ocazia să se informeze asupra ultimelor noutăţi, în cadrul secțiunilor dedicate, din programul AGRARIA 2019. Participarea numeroasă a vizitatorilor la ediţia aniversară AGRARIA 25 de ani relevă rolul pe care cea mai dinamică expoziţie agricolă din Transilvania îl are în diseminarea noilor tendinţe, a inovaţiilor şi a perspectivelor asupra viitorului agriculturii româneşti.
Din datele preliminare oferite de cercetarea realizată de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca prin Departamentul de Științe Economice (www.econ.usamvcluj.ro) la solicitarea organizatorilor AGRARIA 2019, au fost identificate următoarele informaţii privind structura şi nevoile/așteptările vizitatorilor, referitoare la expoziţie :
- Peste 60% dintre vizitatori provin din spaţiul rural
- 37,5% au participat la mai mult de 2 ediţii, 29,2% au participat la mai mult de 5 ediţii, 33,2% au participat pentru prima dată la AGRARIA
- Agricultura (77,3%), Zootehnia (58,7%) şi Horticultura (22,1%) prezintă un interes deosebit
- Principalele 3 motive de vizitare a expoziţiei: Informare asupra noutăţilor (80,1%), Identificare producători şi comercianţi de tehnică agricolă şi alimentară (41,5%), Identificare furnizori-clienţi (29,9%)
- Increderea reprezentanţilor în acest sector a fost reflectată în dorinţa crescută de a derula investiţii, mai mult de 65% dintre vizitatori (fermieri, prestatori de servicii, producători, importatori s.a.), intenţionând să demareze investiţii sau să dezvolte afacerea existentă în agricultură in următorii 2 ani
Programul AGRARIA 2019 a cuprins peste 20 de evenimente, contribuind astfel la informarea, testarea, transferul de know-how şi oportunităţi de networking pentru vizitatorii expoziţiei. Cu un progam de evenimente atractiv, vizitatorii AGRARIA 2019 au putut participa, în fiecare dintre cele 4 zile de eveniment, la: demonstrații zilnice cu mașini agricole, expoziția de animale de rasă, prezentări în ring ale celor mai valoroase exemplare de bovine şi ovine, bonitare, lansări de produse și servicii, seminarii și conferințe pe teme de interes din domeniul agricol. Află mai mult
Mașini agricole în demonstrații
Plecând de la interesul crescut al fermierilor pentru demonstrațiile comentate cu mașini agricole, o suprafaţă amplă a fost alocată prezentării unora dintre cei mai reprezentativi furnizori de mașini agricole. Sâmbătă şi Duminică a fost organizată Parada Tractoarelor, vizitatorii putând asista la prezentarea cu comentarii de specialitate, a următoarelor tractoare: ARBOS 5130 prin ARBOS Eastern Europe; JohnDeere 6195M prin IPSO Agricultură; TAGRO 102 prin IRUM; Valtra T234 prin MEWI; DeutzFahr S100G prin NHR Agropartners; MasseyFerguson 5710 prin Tehnodiesel; CASE IH Puma 220 prin Titan Machinery Romania. Comentariile de specialitate au fost oferite de Dr. Ing. Ovidiu Ranta, conferențiar la USAMV Cluj – Napoca, specialist în mecanizarea agriculturii.
Totodată, la secțiunea ”Tractor și Tractorist” , peste 800 de vizitatori au dorit să își testeze abilitățile în manevrarea acestor mărci de tractoare.
Zootehnica Show: Mai mult decât o expoziţie, un parteneriat
“Digitalizarea fermei zootehnice” a reprezentat tema acestei ediţii a salonului Zootehnica Show. Adoptarea digitalizării în sectorul zootehnic românesc reprezintă un subiect important de dezbatere, noile aspecte legate de digitalizare putând aduce valoare adăugată agriculturii româneşti.
Peste 200 de exemplare de animale de rasă (bovine şi ovine), din judeţul Cluj, au fost prezentate vizitatorilor în cadrul ZOOTEHNICA Show, iar prezentările în ring și dezbaterile pe teme de actualitate din zootehnie s-au bucurat de un mare succes în rândul acestora. Vezi aici programul Zootehnica Show 2019
Asociațiile de crescatori de animale au prezentat la Zootehnica Show exemplare valoroase de:
- bovine din rasele Bălțată Românească, Angus, Brună de Maramureş, Highland Scoţian și Aubrac. Expoziţia de bovine a fost organizata in parteneriat cu AGENŢIA NATIONALĂ DE ZOOTEHNIE, DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CLUJ, Asociația Aberdeen Angus Romania, Asociatia Crescătorilor de Vaci Bălțata Românească de tip Simmental, Cooperativa Agricolă Someș Arieș.
- ovine din rasele Țurcană (cu varietăţile ei) şi Țigaie Ruginie. Printre participanții în cadrul expoziției de ovine s-au numărat: Cooperativa Agricolă Someș-Arieș, Asociația Someșana, Cooperativa Transilvania, Asociaţia Pro Ovis.
Pavilionul de inputuri pentru fermele zootehnice a răspuns dorinței vizitatorilor de a regasi localizate într-un singur spațiu dedicat, producători reprezentativi, distribuitori și furnizori de tehnologii și instalații pentru creșterea și îngrijirea animalelor de rasă, inginerie genetică, produse de uz veterinar, furaje și nutrețuri combinate. Vezi mai mult
PREMIERĂ: Zootehnica Show prezintă documentarul Rasa Aberdeen Angus în România
Zootehnica Show, împreună cu specialiştii din cadrul Asociaţiei Aberdeen Angus România au realizat în perioada premergătoare expoziţiei o călătorie prin toată România, la ferme-model ce se ocupă cu creşterea animalelor din rasa Aberdeen Angus. Documentarul fost prezentat în premieră publicului vizitator la Zootehnica Show, aceştia având ocazia să pună întrebări la scenă deschisă fermierilor care au fost gazde.
▶️Muntenia a fost reprezentată de ferma Agricola CAP Coconi, a fraţilor Căprilă.
▶️În Oltenia am filmat la Deutsche Agrar, ferma domnului Marcel Olteanu, preşedinte Asociația Aberdeen Angus România.
▶️În Ardeal am filmat 2 ferme de familie: pe cea a lui Gal Ervin (Aberdeen Angus Negru), si ferma lui Albert Ernest (doar Aberdeen Angus Roşu)
▶️Reprezentantul Moldovei a fost dl. Giuşcă Eugen, proprietarul unei ferme de 40 capete, dar şi al taurului Sedomar Iura, taur-campion şi cel mai scump taur vândut vreodată la o licitaţie din România. Iura a fost vândut la prima licitaţie ANGUS, din cadrul Zootehnica Show 2017.
Prezentări în ring şi dezbateri la scenă deschisă
Pe parcursul celor 4 zile de eveniment, asociaţiile partenere Zootehnica Show au realizat prezentări în ring ale celor mai valoroase exemplare de bovine şi ovine, precum şi dezbateri pe teme de zootehnie, moderate de Lector Univ. Radu Antohe (Expert în dezvoltare rurală şi politici agricole):
▶️Noul program informatic BIDAA (dezvoltat de Asociaţia Aberdeen Angus România)
▶️Tehnologie şi inovaţie în zootehnie: prezentarea unei unităţi de procesare lapte şi a unui abator mobil (Asociația Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” tip Simmental)
▶️Digitalizarea în ferma zootehnică: prezentarea unor roboţi de alăptat (Asociația Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” tip Simmental)
▶️ Ecografia unei juninci gestante şi prezentarea unei însămânţări pe o vacă de lapte (Someș-Arieș Cooperativa Agricolă).
Miss AGRARIA 2019
În ziua de Duminică, 14 aprilie, vizitatorii au desemnat Miss AGRARIA – Bălțata Românească, cel mai frumos exemplar prezentat anul acesta la Zootehnica Show 2019, având-o ca proprietar pe doamna Monica Rodica Ciceu. Marele premiu pentru câștigătoare a venit din partea Purina® furaje, prin Cargill Nutriţie Animală – Partenerul principal Zootehnica Show. Susținând performanța, Miss Agraria – Bălțata Românească a primit din partea Partenerului Principal Zootehnica Show furaje pentru 1 an, audit în fermă şi servicii de consultanţă pentru optimizarea raţiilor furajere.
Evaluare în ring pentru speciile de ovine
Sâmbătă, 14 aprilie, a avut loc evaluarea în ring a caracterelor de exterior pentru speciile de ovine, fiind evaluate conformația și constituția acestora.
A treia ediție a ZOOTEHNICA Show a avut alături: Partener Principal – Purina® furaje, Parteneri: Asociația Aberdeen Angus România, Asociaţia Crescătorilor de Bivoli din Transilvania, Asociația Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” tip Simmental, Asociaţia Crescătorilor de Animale Someşana, Cooperativa Agricolă Someș-Arieș, Cooperativa Agricolă Transilvania, Parteneri Tehnici: Agenția Națională pentru Zootehnie – ANZ, Direcția Sanitară – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj. La aceasta ediţie, s-au alăturat ca sponsori Zootehnica Show: ARTEX (Sponsor Gold), Agricoop şi Karpaten Meat (Sponsori Silver).
Campus&Carieră, un nou concept marca DLG InterMarketing, lansat la AGRARIA 2019
Evenimentele de consiliere individuală şi de grup, SkillShop-urile, interviurile face-to-face cu angajatorii care au depus oferte de recrutare la Job-Wall desfasurate in cadrul noului concept lansat de către DLG InterMarketing, „Campus & Carieră” au fost considerat utile pentru dezvoltarea unor planuri de viitor de catre studenţii şi absolvenţii participanţi la AGRARIA 2019.
Parteneri în cadrul evenimentului au fost: AgriBusinessJob, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi Agri Alianţa, Partener Tehnic.
Premiile ediţiei aniversare AGRARIA 25 de Ani
Duminică, 14 aprilie a avut loc extragerea Premiilor ediţiei aniversare. Vizitatorii expoziţiei, care s-au inscris online pentru Tichetul de Acces Gratuit, precum şi vizitatorii care au completat integral formularul de pe Invitatia de Vizitare in format tiparit, primita din partea Organizatorului AGRARIA, a expozantilor sau a partenerilor expozitiei au intrat în marea extragere. Premiile au fost oferite de: Sponsori GOLD: BIG STORE (Dynamic Tools SRL), NHR AGROPARTNERS, TITAN MACHINERY ROMANIA,Sponsori SILVER: IPSO, MEWI, MIRDATOD.
Delegaţie de 7 companii israeliene, în vizită la AGRARIA
O delegaţie de 7 companii israeliene, cea mai mare delegaţie de până acum care a venit în România pe acest sector, a sosit în data de 11aprilie la Cluj, pentru a participa la AGRARIA. Delegaţia israeliană a realizat 2 vizite profesionale: la ferma pomicolă Steluţa şi Cooperativa Someş Arieş. In cadrul festivităţii de deschidere a evenimentului, E.S. Domnul Ambasador David Saranga a subliniat importanţa colaborării în domeniul agriculturii, atât din punct de vedere economic cât şi strategic, pentru România şi Israel. Doamna Bareket Knafo, Şeful Misiunii Economice şi Comerciale din cadrul Ambasadei, a menţionat că este onorată să organizeze una dintre cele mai mari şi mai diverse delegaţii de companii israeliene. Lista companiilor prezente la Agraria 2019 este: Uniflex, Compost Or, Auto Agronom, ABL Tech, Netafim, Naan Dan Jain, Bermad.
AGRARIA s-a bucurat de vizita Ministrului Agriculturii, Dl. Petre Daea, delegația oficială participand la evenimentele organizate în prima zi a evenimentului, Joi, 11 aprilie. Ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a vizitat expoziţia alături de Ministrul Agriculturii, participând şi la Deschiderea Oficială.
AGRARIA a beneficiat și în acest an de parteneriatele traditionale: NHR Agropartners – Partener Oficial, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca – Partener, Agenția Națională pentru Zootehnie ANZ, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj și Direcția pentru Agricultură a Județului Cluj – Parteneri Tehnici. Cea de-a 25-a ediție este organizată cu sprijinul AgroTransilvaniaCluster, LAPAR, Federația Pro Agro având alături Consiliului Județean Cluj și Primăria Jucu – Parteneri Instituţionali şi Parc Industrial Tetarom III – Partener Logistic.